Tratamentele ortodontice sunt o investiție majoră în sănătatea orală. Respectarea cu strictețe a recomandărilor medicului este una dintre condițiile de bază pentru reușita unui astfel de tratament. Iar, printre măsurile pe care trebuie să le adopți se numără și unele legate de dietă.

Anumite alimente pot deteriora sau se pot bloca în aparatul dentar și astfel să provoace disconfort și să afecteze negativ tratamentul ortodontic. Totuși, există o mulțime de alimente sigure și sănătoase de care te poți bucura în timpul tratamentului. Iată câteva sfaturi despre ce să mănânci și ce să eviți dacă porți aparat dentar.

Care sunt alimentele de evitat în timpul tratamentului ortodontic

În timpul unui tratament cu un aparat dentar din safir sau oricare alt model de dispozitiv ortodontic fix, este important să eviți alimentele care sunt tari, lipicioase, se mestecă greu sau sunt foarte crocante. Aceste tipuri de alimente se pot bloca în aparatul dentar sau pot cauza deteriorarea pieselor din care este format dispozitivul medical. Printre exemplele de alimente de evitat se numără:


  • bomboanele tari, inclusiv acadele, care pot deteriora piesele aparatului


  • floricelele de porumb, care se pot bloca in aparat și pot cauza disconfort


  • nucile, care, de asemenea, se pot bloca în aparatul dentar sau il pot deteriora


  • bomboanele lipicioase, de exemplu, caramelele, și guma de mestecat, care pot face ca bracketii aparatului să se desprindă


  • carnea tare, care poate fi dificil de mestecat și poate deteriora astfel aparatul dentar.


Aceste restricții nu se aplică în cazul tratamentelor cu un aparat dentar invizibil mobil, precum Invisalign. Dacă până acum nu ai aflat ce este aparatul dentar invizibil, trebuie să știi că este una dintre cele mai moderne modalități terapeutice de îndreptare a dinților. Este o alternativă la aparatele dentare cu brackeți și poate fi folosit pentru tratarea malocluziilor, spațierilor sau înghesuirilor dentare. Fiind mobil, poate fi scos în timpul mesei, de aceea nu exista riscul de a fi deteriorat de alimente precum cele de mai sus.

Citeste si:
Care sunt etapele tratamentului cu implanturi dentare?
Care sunt etapele...

Ce alimente sunt sigure pentru consum în timpul tratamentului ortodontic

Deși există unele alimente de evitat, există o mulțime de alte produse sigure și sănătoase pe care le poți mânca în timpul tratamentului ortodontic. Printre acestea se numără:


  • fructele și legumele moi - acestea sunt ușor de mestecat și cu siguranță nu vor deteriora aparatul dentar. Poți consuma banane, struguri, fructe de pădure, avocado, legume fierte etc.


  • produsele lactate - iaurtul, brânza și laptele sunt moi și sunt bogate în calciu și proteine, putând ajuta la întărirea dinților și a oaselor.


  • cerealele moi - pastele fierte, orezul și pâinea integrala sunt ușor de mestecat și nu vor deteriora aparatul dentar.


  • proteinele ​​slabe: cele cu consistență moale, precum peștele, puiul și tofu, sunt ușor de mestecat și nu vor afecta dispozitivul medical.

    Citeste si:
    Cum depozitezi corect alimentele în lada frigorifică – 3 secrete
    Cum depozitezi corect...

  • smoothie-urile, supele și ciorbele - acestea sunt o modalitate excelentă de a include în dietă mai multe fructe și legume. Pentru că sunt pasate, coapte ori fierte, sunt ușor de consumat.


Alte sfaturi legate de dietă utile pentru un zâmbet frumos și strălucitor

Pe lângă alimentele care sunt sigure pentru aparatul dentar, există și unele care te pot ajuta să îți menții zâmbetul strălucitor și sănătos. Astfel, după cum am menționat mai sus, produsele lactate precum brânza și laptele sunt bogate în calciu, ceea ce te poate ajuta să îți întărești dinții și să-i facă să pară mai albi. Alimentele bogate în vitamina C, ca portocalele și kiwi, pot ajuta la întărirea gingiilor și la prevenirea bolilor acestora. Iar alimentele bogate în acizi grași Omega-3, cum ar fi somonul și nucile, pot ajuta la reducerea inflamației și la susținerea sănătății gingiilor.

Citeste si:
Cum să-ți planifici lista de cumpărături pentru o dietă...
Cum să-ți planifici lista de...

De asemenea, căpșunile conțin acid malic, care poate ajuta la îndepărtarea petelor de pe suprafața dinților.

Nu în ultimul rând, apa poate ajuta la eliminarea particulelor de alimente și la menținerea gurii hidratate, prevenind instalarea petelor și menținând strălucirea dinților.

Atunci când porți aparat dentar, este important să ai grijă de dinți și gingii, pentru a asigura un rezultat de succes al tratamentului. Aceasta include să fii atent și la ceea ce mănânci, deoarece unele alimente pot deteriora aparatul dentar sau pot cauza disconfort. Nu uita de controalele regulate efectuate de medicul dentist, precum și de respectarea regulilor de igienă orală. Toate aceste măsuri vor contribui la reușita tratamentului ortodontic, astfel încât zâmbetul tău să fie mai sănătos și mai strălucitor.

Citeste si:
5 alternative mai sănătoase la alimente pe care le consumi zilnic
5 alternative mai sănătoase...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 19 Mai 2023 - 10 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.