OMV Petrom a anunțat joi un profit-record de 10 miliarde de lei, dar a repetat că nu trebuie să plătească taxa de solidaritate, însă a transmis și singura situație în care o va face. De asemenea, compania a avut și prima reacție despre boicotul României după votul privind Schengen.

OMV Petrom a transmis care este singura situație în care va plăti taxa de solidaritate

Compania a spus că se va conforma dacă Fiscul îi va impune impozitul. ANAF, însă, nu a prezentat până acum niciun raport după controale, chiar dacă a promis că rezultatele nu vor întârzia. Disputa este accentuată de profitul-record obținut de OMV Petrom în România.

„Nu datorăm această taxă”, a declarat Alina Popa, CFO Petrom.

Pe fondul prețurile mari la petrol și gaz, OMV Petrom a anunțat un profit net de peste două miliarde de euro, 10 miliarde de lei, adică de trei ori mai mulți bani decât în 2021.

Profitul a fost diminuat de taxele pe care le-a plătit statului: 20 de miliarde de lei, dublu faţă de anul 2021. Mare parte din beneficiul rămas va fi împărţit între grupul austriac OMV, care deţine peste 50%din acţiuni, şi statul român, care are 21% din companie.

Grupul austriac susține că veniturile din extracția și rafinarea petrolului nu trec de 75% din cifra de afaceri, plafon stabilit de lege pentru impunerea taxei de solidaritate.

În Austria, grupul OMV va plăti contribuție de solidaritate și explică: afacerea este structurată diferit față de România și atinge procentul de 75% sugerat de Bruxelles.

„În situatia în care, din motive pe care nu le putem vedea în acest moment, ANAF ar ajunge la o altă concluzie, bineînţeles că vom plăti, așa cum plătim intotdeauna”, a adăugat Alina Popa, CFO Petrom.

Nici ANAF, nici ministerul Finanţelor nu au venit, însă, cu nicio reacţie

„Pentru mine, acest prag de 75%, este foarte neinspirat, pentru că taxarea aceasta nu trebuie să privească doar o parte a operaţiunilor unei întreprinderi, ci o rentă extraordinară, excepţională, care este creată de faptul că circumstanţele au favorizat suirea preţului de vânzare”, a explicat Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal.

Citeste si:
Euractiv: România și Bulgaria au șanse mari să adere la Schengen,...
Euractiv: România și Bulgaria...

ANAF a verificat, la începutul lunii ianuarie, evidențele contabile ale OMV și a promis că prezintă un raport în 10 zile. Până la acest moment, nici Fiscul, nici ministerul Finanțelor nu au venit cu nicio reacție. Acum, așteaptă noi clarificări de la Comisia Europeană, pe care ar trebui să le primească peste o săptămână.

„Compania determină dacă o datorează (n.r. taxa de solidaritate). Dacă o datorează, o calculează, o declară şi o şi plăteşte până la 25 de iunie. Decizia de impunere ar putea exista dacă ulterior declarării ANAF-ul vine în control, nu este de acord cu modul de calcul şi atunci emite o decizie de impunere pentru diferenţă”, a transmis Gabriel Biriș, expert fiscal.

OMV Petrom, despre boicotul României după votul Austriei privind aderarea țării la Schengen

OMV Petrom a vorbit pentru prima dată și despre boicotul României, după ce Austria ne-a respins cererea de intrare în spațiul Schengen. „Este o problemă de politică, nu de companie”, a subliniat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

Citeste si:
Parlamentul a modificat taxa de solidaritate. OMV Petrom va plăti...
Parlamentul a modificat taxa...

„S-a văzut un impact limitat în vânzările noastre din stații, un pic mai evident în stațiile OMV și foarte puțin evident în stațiile Petrom”, a completat Radu Caprau, membru al directoratului OMV Petrom.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 Februarie 2023 - 09 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.