Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunţat marţi că deficitul bugetar pe primele nouă luni ale acestui an este de 6,36% din PIB, sau 67,27 miliarde lei.

România trece alături de economia globală prin cea mai mare criză din ultimii 100 de ani. Nu o spun eu, o spun toţi cei care se uită azi la economiile globale. Şi totuşi, tot ei spun, şi din ce în ce mai mulţi vin şi confirmă, România va trece peste această perioadă cu o situaţie mult mai bună decât o estimau toţi analiştii, Comisia Europeană şi alţii. Şi scenariul de bază, revenirea în V, este un scenariu care va fi confirmat şi este confirmat de date. După 9 luni de zile, execuţia bugetară arată un deficit de 6,36% din PIB, sau dacă vreţi în cifre 67,27 miliarde lei", a declarat ministrul Finanţelor.

Conform datelor MFP, execuţia bugetului general consolidat în primele opt luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 54,77 miliarde lei (5,18% din PIB), din care mai mult de jumătate este rezultat din măsurile de combatere a crizei cauzate de epidemia COVID-19.

În primele nouă luni din 2019, execuţia bugetului general consolidat a consemnat un deficit de 26,97 miliarde de lei, respectiv 2,6% din PIB, informează Agerpres.


Despre autor:


Ultima actualizare: 27 Octombrie 2020 - 02 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.