Compania Amazon introduce o nouă modalitate de plată pentru clienții săi, mult mai sigură și rapidă. Plata contactless cu palma, cu o singură mișcare a mâinii, clienții vor putea achita cumpărăturile din magazinele Amazon.

Noul variantă de plată va fi disponibilă pentru început în două din magazinele de convenienţă Amazon Go din Seattle, unde îşi are sediul compania. Grupul antreprenorului Jeff Bezos intenţionează să adauge tehnologia şi celorlalte magazine din SUA (Chicago, San Francisco şi New York, pe lângă alte puncte de vânzare din Seattle) şi să o vândă către magazine terţe, dar nu a anunţat încă numele unui potenţial partener.

„În majoritatea spaţiilor comerciale, Amazon One ar putea deveni o metodă alternativă de plată sau o opţiune de card de fidelitate cu un dispozitiv la casă alături de sistemul tradiţional de plată", explică într-o postare pe blog Dilip Kumar, vice-preşedintele pentru vânzări cu amănuntul şi tehnologie al companiei Amazon.

Kumar a declarat, de asemenea, că Amazon One ar putea fi utilizat pentru intrarea publicului pe stadioane sau pentru accesul la locul de muncă al angajaţilor. Descrisă de Amazon drept „rapidă, fiabilă şi sigură", tehnologia foloseşte algoritmi personalizaţi pornind de la o imagine a mâinii pentru a crea o „semnătură unică cu palma".

Singurele condiții pentru a putea beneficia de această metodă de plată este ca clienţii să aibă un număr de telefon mobil şi un card bancar, dar nu este necesar să aibă un cont Amazon.

„Luăm în serios securitatea şi confidenţialitatea datelor, iar toate datele sensibile sunt tratate în conformitate cu politicile noastre ce datează de mulţi ani", susţine compania. Kumar insistă în special asupra faptului că imaginile palmelor nu vor fi stocate pe dispozitivele Amazon One, ci criptate şi trimise în spaţii 'cloud' securizate, menționează adevarul.ro.

Utilizatorii vor avea, de asemenea, opţiunea de a solicita ştergerea datelor asociate cu Amazon One direct de pe dispozitiv sau printr-un site web dedicat. Pentru Doug Stephens, specialist în evoluţia tiparelor de consum şi fondator al firmei de consultanţă Retail Prophet, „biometria ca mijloc de identificare sau mijloc de plată a avut întotdeauna mult sens”. „Întrebarea este dacă Amazon va reuşi să îşi normalizeze relaţia cu noi sau dacă ne va trăda încrederea", a scris pe Twitter specialistul canadian.

Citeste si:
Studiu Infografic: Profilul clienților sistemelor fotovoltaice în...
Studiu Infografic: Profilul...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 30 Septembrie 2020 - 11 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.