Decizia nu e definitiva.
"Admite actiunea. Constata calitatea de colaborator al Securitatii in privinta paratului Basescu Traian. Cu recurs in 15 zile de la comunicare", se arata in decizia instantei, scrie Agerpres.
La ultimul termen al procesului din 5 septembrie, Traian Basescu a declarat ca nu a fost colaborator al fostei Securitati.
"Avem puncte de vedere total diferite, eu si CNSAS. Ne va impaca un al treilea, judecatorul", a spus atunci Basescu.
Traian Basescu a precizat in sala de judecata ca nu a stiut ca i s-ar fi alocat un nume conspirativ, subliniind ca rapoartele sale sunt semnate "capitan Traian Basescu".
"Nu am stiut ca mi s-a dat un nume conspirativ. Nu am semnat un angajament in care sa-mi fie introdus si un nume conspirativ. (...) Nu am stiut ca Contrainformatiile Militare sunt Securitatea. Am crezut ca e un serviciu al Ministerului Apararii Nationale", s-a aparat el.
El a precizat ca studentii de la Sectia civila a Institutului de Marina nu aveau interdictia de a lua legatura cu cetateni straini, de a avea relatii cu acestia in afara cadrului profesional. Acesta a amintit ca vara, ca studenti, mergeau la Mamaia, unde se intalneau cu tineri din Cehoslovacia. "Navele romanesti operau in toate porturile lumii si la Sectia comerciala studentii erau familiarizati si pregatiti pentru contacte cu straini. (...) Niciodata nu am considerat ca acele relatii ale noastre cu studentii cehi puteau fi condamnate. Nu ne ascundeam, pentru ca nimeni nu ne interzicea", a mentionat Basescu.
"Ma obliga legea sa-i raspund. (...) In ceea ce priveste sanctiunile, cand esti elev militar poti fi exmatriculat", a spus Basescu, mentionand ca a dat doua note colonelului de contrainformatii Tudor.
Bianca Drăgușanu vrea să își topească acidul din buze. De ce a luat...
Potrivit CNSAS, fostul presedinte Traian Basescu a dat note informative ce ar fi dus la mentinerea in tara a unui coleg de la Marina.
Din documentele depuse in instanta de CNSAS rezulta ca Basescu ar fi avut un ofiter de legatura desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, si ca ar fi dat doua note informative olografe.
Conform CNSAS, pe parcursul colaborarii cu Securitatea, Traian Basescu a furnizat informatii prin care se denuntau activitati potrivnice regimului totalitar comunist, precum intentia de a pleca in strainatate si relatii cu cetateni straini, existente in notele informative date in 05.05.1975.
"Analizand informatiile furnizate de parat, apreciem ca acestea vizeaza ingradirea dreptului la viata privata (art. 17 din Pactul International privind Drepturile Civile si Politice) si dreptul la libera circulatie (art. 12 din Pactul International privind Drepturile Civile si Politice", sustinea CNSAS.
Metodele eficiente de securitate la care să apelezi pentru casa ta
Potrivit Consiliului, urmare a uneia dintre notele informative date de Traian Basescu fata de un coleg, Securitatea a avizat negativ desemnarea acestuia pe nave romanesti care plecau in afara granitelor tarii.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Mașina fostului campion de Formula 1 Ayrton Senna, scoasă la vânzare. Cât...
Sursa: wall-street.ro